Filme de Oscar pe care ar trebui să le vezi oricând ai ocazia

de: Bianca Prangate
18 08. 2018

Netflix îți oferă o gamă largă de filme din care să alegi. Pe platformă vei găsi și multe filme care au câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun film. Din păcate, nu toate sunt disponibile în România. Oricum, iată ce producții să ai în vedere.

Lista de mai jos cuprinde filme care au fost premiate la Oscar și care pot fi vizionate și pe Netflix (dacă ai noroc și în România). Dacă nu le găsești pe platforma americanilor, ei bine, te vei descurca, presupun.

Schindler’s List (1993) a marcat cinematografia

Dintre cele 12 nominalizări la Oscar primite, „Schindler’s List” a plecat acasă cu 7 premii: pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor, cea mai bună cinematografie, cea mai bună editare de film, cel mai bun design de producție, cea mai bună coloană sonoră originală și cel mai bun scenariu adaptat.

Filmul este o dramă istorică, ce are în centru tragicele evenimente ale holocaustului. Urmărește povestea reală a omului de afaceri neamț Oskar Schindler, care a salvat viețile a mai bine de o mie de refugiați evrei din Polonia, angajându-i pe aceștia în fabricile sale.

Regizorul filmului, Steven Spielberg, a preferat să lase imaginea alb-negru, pentru a sublinia valența de documentar.

Jurassic Park (1993) a primit un Oscar pe merit, că ne-a făcut să visăm

La vremea sa, „Jurassic Park” a câștigat trei premii Oscar – pentru cele mai bune efecte vizuale, cel mai bun sunet și cea mai bună editare sonoră. Este primul film dintr-o franciză de succes, care continuă și astăzi.

Acțiunea se concentrează asupra Insulei Nublar, un loc fictiv în care un filantrop miliardar și o echipă de geneticieni au reușit să creeze un parc sălbatic plin cu dinozauri clonați cu ajutorul fragmentelor ADN descoperite. Pentru perioada în care a fost făcut, nu poți să nu rămâi impresionat de realismul scenelor cu dinozauri.

La vita e bella (1997)

Acest film a câștigat Oscaruri pentru cel mai bun film străin, cea mai bună coloană sonoră și cel mai bun actor. Este o tragi-comedie italiană, care îl are în centru pe Guido Orefice, un evreu italian care deține o librărie și care pare să aibă viața de vis, alături de femeia iubită și copilul lor.

Odată ce Italia este ocupată de naziști, Guido caută să își folosească imaginația pentru a-l păstra pe fiul său cu mintea departe de condițiile inumane dintr-o tabără de concentrare nazistă. El transformă holocaustul într-un joc, în care premiul cel mare este un tanc.

Finding Neverland (2004)

Filmul a câștigat Oscarul pentru cea mai bună coloană sonoră, dar a fost nominalizat și la alte șase categorii, printre care cel mai bun film și cel mai bun scenariu adaptat. Este un film semi-biografic despre scriitorul J. M. Barrie și relația sa cu familia care l-a inspirat să creeze universul din Peter Pan.

Barrie a avut o relație platonică cu Sylvia Llewelyn Davies și o relație de strânsă prietenie cu băieții săi, George, Jack, Peter și Michael – după care, de altfel, a botezat și personajele din carte.

Atonement (2007)

„Atonement” este o dramă romantică de război, ce a câștigat premiul pentru cea mai bună coloană sonoră originală. Criticii au apreciat mult filmul, care a strâns în total șapte nominalizări la Oscar, printre care: cel mai bun film, cel mai bun scenariu adaptat, cea mai bună imagine, cel mai bun design de producție, cele mai bune costume și cea mai bună actriță în rol secundar.

Filmul urmărește felul în care o crimă schimbă cursul lucrurilor pe parcursul a șase decenii, pe fondul iubirii și remușcărilor.

The King’s Speech (2010)

Filmul acesta a primit patru premii Oscar: pentru cel mai bun actor, cel mai bun film, cel mai bun scenariu original și cel mai bun regizor. Povestea pornește de la Prințul Albert, care urmează să fie încoronat Regele George al VI-lea al Angliei și care are probleme de vorbire, în special cu bâlbâitul.

Soția sa, Elizabeth, îl angajează pe Lionel Logue, un actor australian și terapeut pentru problemele de vorbire, pentru a-l ajuta pe Albert. Între cei doi se leagă o frumoasă prietenie, pe fundalul metodelor neconvenționale ale lui Logue de a-l ajuta pe viitorul rege cu vorbitul.